Referat Tonul elegiac,
Tonul elegiac
Inclusa in unicul volumul antum de vesuri al poetului (Poesii,1883), figurand intr-un prim manuscris datat 1876, creatia lirica Lasa-ti lumea… a fost definitizata la Bucuresti si se pastreaza in 8 manuscrise si vreo 18 versiuni. Eminescologul Dimitrie Vatamiuc apreciaza ca: ,,Poezia ridica o problema interesanta. Situata, prin elaborare, in epoca bucuresteana, prin peisaj si atmosfera, ne indruma spre Iasi’’. Incadrabila, prin tonul elegiac si prin muzicalitatea versurilor in specia ,,ramantei contabile’’, poezia denota o atmosfera senina, increzatoare in iubirea impartasita sub semnul indemnului voluptuous: ,,Lasa-ti lumea ta uitata…’’. Tot ce o separa pe femeia indragita de ursitul sau trebuie aruncat in uitare, caci singura realitate semnificativa nu mai este a ei sau a lui, ci alor ca pereche. Dragostea lui atotputernica o pazeste de orice rau si de orice intruziune nedorita in intimitatea suficienta siesi a cuplului ferict.
Precum in Dorinta ori in Floarea albastra, indemnul este acela de a ,,rataci’’ pe cararile intortocheate ale ,,vechilor paduri’’- martore unice, alaturi de stele- la tabloul idilic al imbratisarii perpetue. Versurile-refren din primele trei strofe sunt aproape identice si converg spre nevoia indragostitului de a ocroti fiinta adorata: ,,Nime-n lume nu ne stie’’, ,,Nime-lume nu ne vede’’.
Arta iubirii este celebrate intr-un décor fabulos, care vibreaza de glasul ,,tanguios’’ al buciumului ce rasuna indelung, ecoul sau ajungand pana la urechea perechii inlantuite. Totul in jur capata rezonanta vibrarilor sentimentale: padurea ii ocroteste parka in mod constient pe indragostiti, stelele stralucesc cu farmec, melodia prelungita pana departe a buciumului rasuna cu drag, pe cer isi face aparitia ,,dulcea luna’’, ivindu-se ,,dintr-o rariste de fag’’. Ileana Cosanzeana din visurile celui indragostit are parul lung si bogat, iar suvitele balaie ,,se desprind’’ si ii invaluie pe amandoi, precum crengile salciilor pletoase. Ea se desface din imbratisarea barbateasca ,,c-o dulce sila’’, semn ca n-o respinge, cid oar o amana, amplificand voluptatea asteptarii. Chipul ei delicat seamana cu cel al unui ‘’inger dragalas’’, ai carui ochi exprima ,,mila’’ si intelegerea pt o iubire atat de adanca. Mila este un sentiment profound, care angajeaza total spiritul fiintei impresionate sa constate ca devenise- pt cel ce o diviniza- un veritabil obiect cult, o icoana in fata careia adoratorul se inchina ca in prezenta divinitatii.
